Pentru prima dată în România, în data de 16 octombrie 2017, Complexul Educațional Lauder-Reut a intrat în videoconferință live cu Zidul Plângerii din Ierusalim, ca parte a unui proiect amplu de cunoaștere și consolidare a tradițiilor evreiești studiate în școală.

Astfel, în decursul anului școlar 2016 – 2017, elevii Lauder-Reut au participat la cursuri în cadrul cărora au aflat informații de mare interes despre orașul Ierusalim. Cu ocazia Zilei Ierusalimului, în 24 mai 2017, sărbătoare națională israeliană ce marchează reunificarea Ierusalimului și preluarea controlului asupra Orașului Vechi de către evrei ca urmare a Războiului de șase zile din 1967, elevii s-au familiarizat cu părțile orașului și și-au notat dorințele pe bilețele ce au fost trimise la Zidul Plângerii.

Administratorii Zidului de Vest au fost extrem de impresionați de acțiunea elevilor și ne-au sugerat să organizăm o videoconferință, prin intermediul căreia elevii să fie purtați virtual pe străzile Ierusalimului cu ajutorul unor ghizi locali, care le prezintă în direct istoria locurilor, iar la final, inserează bilețelele cu dorințele exprimate între pietrele calcaroase ale Zidului Plângerii, în virtutea tradiției.

Evenimentul este unic ca modalitate de realizare, inedit și în premieră pentru România și sperăm să îl perpetuăm, spre bucuria elevilor și participanților invitați la acest moment special.